Noul Plan Urbanistic Zonal (PUZ) se află în dezbatere publică. Acesta aduce în atenție schimbări importante pentru stațiunea turistică Mamaia.
Există mai multe inițiative propuse, iar una dintre acestea este demolarea telegondolei din cauza stâlpilor care afectează aspectul stațiunii.
Ce se poate schimba în Mamaia?
Președintele Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța, George Măndilă, a vorbit despre proiectul PUZ.
Telegondola din Mamaia funcționează între Perla și Cazino Albatros. George Măndilă a propus extinderea traseului către zona Pescărie care include traversarea bulevardului și continuarea de-a lungul lacului până la Istria, cu destinația finală Mall Constanța.
„În momentul de față, avem un traseu al telegondolei de la Perla până la Cazino Albatros. Cred că ar trebui să extindem acest circuit către Pescărie, traversând bulevardul, continuând pe marginea lacului și ajungând până la Istria, iar de acolo până la mall” a declarat George Măndilă, conform ct100.ro.
Extinderea ar continua din Cazino Albatros spre nordul stațiunii, incluzând stații în apropierea hotelului Rex și zona Summerland.
În acest fel, constănțenii ar putea circula mai ușor în Mamaia fără mașina personală, iar acest lucru ar reduce traficul.
George Măndilă are și alte propuneri pentru a îmbunătăți stațiunea Mamaia. Printre acestea se numără:
- Construirea unei săli de conferințe și evenimente – „Avem nevoie de o sală de evenimente în Mamaia, cu o capacitate de peste 800 de locuri, poate chiar până la 1200 de locuri, pentru a dezvolta turismul de iarnă și de business”
- Realizarea unei piscine acoperite – „Este necesară o mare piscină acoperită de tip Therme care să funcționeze pe timp de iarnă. O astfel de piscină cu apă caldă nu există momentan în Mamaia”
- Exploatarea Lacului Siutghiol
- Crearea părcărilor pentru autocare – „Suntem deficitari în privința parcărilor pentru autocare. Trebuie să avem cel puțin 3-5 parcări mari pentru autocare”, a mai spus președintele OMD, conform sursei citate anterior.