Comisarii Gărzii de Mediu au efectuat, în perioada 28 octombrie – 1 noiembrie, un nou control în Delta Dunării, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul piscicol.
Au fost descoperite 38 de unelte ilegale de pescuit. Totodată, s-au identificat lucrări de excavații în Rezervația Biosferei Delta Dunării.
„În perioada 28.10.2024-01.11.2024, în baza Planului de Acţiune al Gărzii Naţionale de Mediu, pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale din domeniul piscicol, echipe de comisari din cadrul Comisariatului General cât şi din cadrul Comisariatului Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării au procedat la efectuarea de acţiuni specifice pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol. În timpul acţiunilor desfăşurate, au fost identificate şi extrase din abandon în vederea confiscării un număr de 38 de unelte de pescuit ilegale, tip capcane de crustacee”, a transmis, marţi, Garda de Mediu, într-un comunicat de presă.
Ce s-a descoperit în urma controlului efectuat în Delta Dunării
Comisarii au verificat inclusiv unele aspecte semnalate într-o sesizare înregistrată în cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul General. Cu aceasttă ocazie, au fost identificate fapte privind desfășurarea de lucrări de excavații în Rezervația Biosferei Delta Dunării fără acte de reglementare.
Au fost aplicate două amenzi, în cuantum de 20.000 de lei pentru persoana fizică la care s-au făcut verificările.
Potrivit Gărzii de Mediu, ţinând cont de faptul că Rezervaţia Biosferei Delta Dunării este parte integrantă a Reţelei Ecologice Europene Natura 2000, s-a mai constatat şi încălcarea prevederilor Alin. 1, Art. 28 din OUG 57/2007, respectiv „sunt interzise activităţile din perimetrele ariilor naturale protejate sau din vecinătatea acestora care pot să genereze un impact negativ semnificativ asupra speciilor sălbatice şi habitatelor naturale pentru care au fost desemnate, în lipsa actelor de reglementare specifice”.
Comisarii Gărzii de Mediu au întocmit un dosar penal.