Modificarea Legii offshore va fi făcută în cursul acestui an, însă exploatarea gazului din Marea Neagră nu poate să înceapă mai devreme de 2024-2025, potrivit ministrului Energiei, Virgil Popescu.
“Exploatarea gazului din Marea Neagră nu poate să înceapă mai devreme de 2024-2025, dacă se va lua decizia de investiţii în cursul acestui an. Ceea ce doresc operatorii din Marea Neagră – şi noi ne-am pus în programul de guvernare, atât al Partidului Naţional Liberal, cât şi al Alianţei PNL – USR PLUS – UDMR – este modificarea Legii offshore în aşa fel încât să stimuleze aceste investiţii şi o vom face, în cursul acestui an, această modificare. Numai că eu am spus, şi am căzut şi în coaliţie de acord, acest lucru va trebui făcut în Parlament, pentru că dorim o coaliţie cât mai largă pe acest aspect, tocmai din cauza a ceea ce s-a întâmplat în 2018 când eram în Parlament în Comisia de industrie şi servicii şi, dacă vă aduceţi aminte ce discuţii au fost şi cum un proiect dat de Guvern în Parlament, pe o majoritate solidă a PSD, de un Guvern PSD, a fost complet măcelărit în Parlament. Noi ne dorim să nu repetăm greşeala celor de la PSD”, a scris ministrul, miercuri, pe Facebook.
Directorul general al OMV Petrom, Christina Verchere, afirma, săptămâna trecută, că este necesară o perioadă de 12 luni pentru a lua decizia de investiţii în proiectul de gaze din Marea Neagră, din momentul în care va fi modificată Legea offshore, urmând ca primele gaze să fie extrase peste patru ani.