Traficul rutier și cel pietonal pe faleza Cazinoului va fi restricționat în perioada manifestărilor de Ziua Marinei Române

Primăria Constanța a anunțat, în cursul zilei de miercuri, că pentru buna desfășurare a manifestărilor cu ocazia Zilei Marinei Române vor fi luate măsuri cu privire la restricționarea traficului rutier și a celui pietonal.

Traficul rutier și cel pietonal, restricționat pe faleza Cazinoului de Ziua Marinei Române

Pe data de 9 august se va restricționa accesul în parcarea de pe bulevardul Regina Elisabeta (de la intersecția cu strada Arhiepiscopiei și până la Farul Genovez, inclusiv alveola) și din Portul Turistic Tomis, cu excepția parcărilor aferente teraselor, în intervalul orar 00:00-15:00, conform comunicatului transmis de primărie.

Va fi restricționat șii accesul pietonal pe faleza Cazinoului, între orele 06:00 și 14:00, de la Monumentul Marinarilor până la Comandamentul Flotei. Staționarea ambulanțelor pe zona hașurată de la Farul Genovez va fi permisă.

Pe data de 13 august vor fi valabile aceleași măsuri ca cele din data de 9 august. Cu toate acestea, începând cu ora 04:00, se va permite accesul pe digul de nord, pentru tehniica militară aparținând organizatorului.

Pe data de 14 august se va restricționa accesul în parcarea de pe bulevardul Regina Elisabeta (de la intersecția cu strada Arhiepiscopiei și până la Farul Genovez, inclusiv alveola) și din Portul Turistic Tomis, cu excepția parcărilor aferente teraselor, în intervalul orar 00:00-15:00.

Pe data de 15 august se va restricționa accesul auto în parcarea de la Poarta 1 a Portului Constanța, cu excepția autovehiculelor aparținând organizatorului, între orele 06:00-15:00. Se vor impune restricții de circulație auto de la Poarta 2 (pe traseul Termele Romane de la strada Traian – bulevardul Regina Elisabeta – strada Remus Opreanu – strada Marinei – Direcția Agricolă – strada Revoluției), în intervalul orar 06:00-15:00. În plus, se vor impune restricții de circulație auto și pe Valea Portului, de la Poarta 3, în intervalul 06:00-15:00.

Se vor impune restricții de circulație și pe traseul bulevardul Regina Elisabeta – strada Remus Opreanu – strada Marinei – strada Revoluţiei, între orele 20:00-23:00, pentru asigurarea desfășurării în bune condiții a retragerii cu torțe și susținerea concertelor.

Total
0
Shares
Related Posts