Raed Arafat: Există discuții cu Ungaria pentru transferul unor pacienți Covid din România

Raed Arafat a declarat, în cadrul conferinței săptămânale privind evoluția pandemiei, că în acest moment România poartă discuții cu Ungaria pentru ca pacienți cu Covid să fie transferați, în caz de nevoie. În acest sens, este așteptat un răspuns de la Budapesta privind modul de transfer și locurile în care pacienții români vor fi internați.

Șeful DSU mai spune că, deși numărul cazurilor Covid raportate astăzi este în ușoară scădere față de zilele trecute, asta nu înseamnă neapărat o tendință de scădere sau “un platou”. Precizează că acest lucru va putea fi determinat abia în zilele următoare, în condițiile în care numărul deceselor și al persoanelor de la ATI este încă la niveluri record.

“Pe 10 septembrie, aveam 543 pacienți la ATI, iar azi 1.561, dar mai sunt și la UPU, pentru că nu mai avem locuri. Procentele rămân stabile în privința pacienților decedați nevaccinați: în jur de 90-93%, în timp ce în cazul infectărilor, circa 70% sunt nevaccinați”, a declarat Arafat.

La rândul său, directorul INSP, Adriana Pistol, a declarat că de aproximativ o lună, la secvențierea cazurilor nu mai este depistată altă tulpină decât Delta.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Postări asemănătoare