Primăria Constanța a anunțat că în perioada 24-27 septembrie 2024 se va efectua o nouă serie de tratamente fitosanitare pentru combaterea dăunătorilor la arborii și arbuștii ornamentali din parcurile, aliniamentele stradale și în zonele verzi din municipiul Constanța și stațiunea Mamaia.
Instituția a explicat că substanța folosită, Kaiso Sorbie, acționează atât prin contact cât și prin ingestie asupra unui număr mare de insecte dăunătoare, având și acțiune ovicidă.
„Substanța are o toxicitate redusă pentru arbori și arbuști, pentru om și animale. Tratamentul are acțiune de lungă durată datorită protecției împotriva razelor UV și rezistă la ploaie, cu condiția ca produsul să se usuce înainte de a începe să plouă.
Apicultorii și sericicultorii de pe raza municipiului Constanța precum și circumscripțiile sanitar-veterinare trebuie să ia toate măsurile de protecție necesare (pentru familiile de albine) pentru evitarea contactului cu insecticidele.”, a anunțat Primăria Constanța.