Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o fermă din județul Constanța, în Movilița. În urma evenimentului, opt capre au murit intoxicate cu fum, iar o femeie de 36 de ani a suferit un atac de panică.
Incendiu, luni seară, la o fermă din Movilița
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au anunțat că pompierii au intervenit, luni seară, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o fermă de animale din Movilița.
La fața locului s-au deplasat patru autospeciale cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
Incendiul s-a manifestat la un grajd pe o suprafață de 100 de metri pătrați. În interior se aflau mai multe animale. Pompierii au reușit să salveze opt capre, cinci porci și 15 găini. Alte opt capre au murit intoxicate cu fum.
O femeie de 36 de ani a primit îngrijri medicale după ce a suferit un atac de panică, dar a refuzat transportul la spital.
Incendiul a fost lichidat.