Cum poți vedea în timp real locul în care se află trenurile din România

Aplicația Trenul Meu, unde poți scrie numărul trenului pentru a vedea unde a ajuns și dacă are întârziere, primește o nouă funcție. Oricine poate vedea poziția trenurilor în timp real, cu ajutorul unei hărți interactive.

Trenurile pot fi localizate în timp real printr-o hartă interactivă

Așadar, de acum, pot fi urmărite în timp real poziția tuturor trenurilor de călători de serviciu public aflate în circulație, inclusiv date referitoare la întârzierile înregistrate pe o anumită rută, față de graficul programatic, potrivit Autorității pentru Reformă Feroviară.

Harta este accesibilă direct la adresa: https://bilete.infofer.ro/ro-RO/Trains.

Pe baza datelor tehnice puse la dispoziție de către operatorii de transport feroviar de călători aflați sub contract de serviciu public cu statul român prin ARF, trenurile Transferoviar Călători sunt poziționate pe baza datelor GPS, în timp ce trenurile CFR Călători, Regio Călători, Interregional Călători, Astra Trans Carpatic si Softrans sunt poziționate cu aproximație pe baza datelor din sistemul feroviar de îndrumare a trenurilor.

Pe măsură ce fiecare operator feroviar va accepta sa furnizeze accesul la date GPS, platforma ARF va fi actualizată iar poziționarea trenurilor și informațiile oferite publicului călător vor fi mai precise.

Total
0
Shares
Related Posts