Un incendiu a izbucnit marți, la Spitalul Penitenciar Poarta Albă. Autoritățile au activat Planul Roșu de intervenție, după ce o persoană ar fi dat foc unei saltele de pat în cadrul unității.
34 de persoane au fost evacuate, fiind duse în curtea de plimbare.
Incendiul de la Spitalul Penitenciar Poarta Albă a izbucnit marți după-amiază
În urma izbucnirii incendiului, la fața locului s-au deplasat cinci echipaje SMURD, șase mașini de stingere, o autospecială pentru transport victime multiple și două autoscări.
Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție la ora 13:16.
„Din primele informaţii, este vorba despre o victimă care s-a autoincendiat. Incendiul a fost lichidat la 13.32. Se procedează la ventilarea spaţiilor. Au fost evacuate 34 de persoane, relocate în curtea de plimbare”, au anunţat reprezentanţii ISU Dobrogea, conform news.ro.
Incendiul ar fi izbucnit după ce un bărbat ar fi dat foc unei saltele de pat
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța au anunțat că incendiul de la Spitalul Penitenciar Poarta Albă a fost provocat de un bărbat care ar fi dat foc unei saltele de pat în camera în care se afla.
„La data de 10 septembrie, în jurul orei 13.10, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Medgidia au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană, din incinta unui penitenciar, ar fi dat foc unei saltele de pat, în camera în care acesta se afla.
Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, de 62 de ani, care a primit îngrijiri medicale la faţa locului, fără ca acesta să fi suferit arsuri”, au anunţat reprezentanţii IPJ Constanţa.
Autoritățile au dezactivat Planul Roșu de Intervenție la ora 13:45 și au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de distrugere.
Acum, polițiștii Postului de Poliție Poarta Albă fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor care au condus la incident.
Nu au fost înregistrate victime în urma incendiului
Reprezentanții Spitalului Penitenciar Poarta Albă au menționat că incendiul nu s-a manifestat cu foc, dar a fost fum.
„Este vorba despre o persoană private de libertate care a incendiat o saltea din camera de deţinere în care a fost cazată. Incendiul nu s-a manifestat cu foc, dar a produs fum. Incidentul a fost descoperit şi stins până la sosirea echipajelor de pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al Judeţului Constanţa, de către formaţiunea de primă intervenţie a Penitenciarului Spital Constanţa Poarta Albă, cu sprijinul colegilor din cadrul Penitenciarului Poarta Albă”, au afirmat reprezentanţii Spitalului Penitenciar Poarta Albă, conform sursei citate anterior.
În urma incendiului, nu au fost înregistrate victime.