Angajatorii pot oferi angajaților tichete de activități casnice pe care aceștia le pot oferi celor care îi ajută în gospodărie

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a publicat proiectul de ordin prin care se propune modelul de contract pe care angajatorii îl pot încheia cu agențiile de ocupare a forței de muncă pentru achiziția de tichete de activități casnice.

Tichetele au valoarea de 15 lei și pot fi folosite pentru plata celor care ajută în gospodărie ori la activități casnice.

„Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a publicat în transparenţă decizională un proiect de Ordin al ministrului Simona Bucura Oprescu prin care se propune modelul de contract pe care angajatorii îl pot încheia cu agenţiile de ocupare a forţei de muncă pentru achiziţia de tichete de activităţi casnice. Aceste tichete pot fi oferite angajaţilor ca beneficiu extrasalarial şi pot fi folosite de aceştia pentru a plăti persoanele care îi ajută în gospodărie cu diverse activităţi casnice”, a anunțat, luni, Ministerul Muncii.

În ce condiții se oferă tichetele?

Angajatorii vor trebui să încheie o convenție cu agenția de ocupare a forței de muncă din zona lor. În baza acestui document, aceștia vor putea achiziționa un număr de tichete casnice în format electronic sau pe suport de hârtie.

„Angajatorii care doresc să beneficieze de acest sistem trebuie să respecte câteva reguli, cum ar fi să facă plata contravalorii acestora către agenţie, să completeze datele personale ale salariaţilor pe tichetele emise şi să distribuie tichetele exclusiv angajaţilor care au dreptul să le utilizeze. Contractul dintre angajatori şi agenţiile de ocupare se gestionează electronic prin platforma tichete.anofm.ro, unde angajatorii pot urmări statusul contractului şi pot introduce datele necesare pentru emiterea tichetelor”, a mai transmis sursa citată anterior.

Angajatorii trebuie să furnizeze o listă cu angajații beneficiari, iar aceștia trebuie, la rândul lor, să aibă un cont în platformă.

„Angajatorii care oferă tichete de activităţi casnice beneficiază şi de avantaje fiscale. Dacă un angajator acordă cel puţin 600 de tichete unui salariat într-un an, va primi în anul următor 50 de tichete gratuite, care pot fi distribuite ca primă sau bonus altor angajaţi. Implementarea sistemului de tichete de activităţi casnice are potenţialul de a stimula participarea persoanelor în cadrul unui raport juridic flexibil care le conferă şi calitatea de asiguraţi în sistemul public de pensii şi în sistemul asigurărilor de sănătate”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu, conform news.ro.

Sistemul poate fi utilizat inclusiv în zonele rurale cu oportunități limitate de angajare sau cu modalitate geografică scăzută a forței de muncă.

„De asemenea, acest mecanism poate contribui la creşterea ratei de activare a populaţiei în vârstă de muncă pe piaţa muncii şi la diminuarea ratei sărăciei, prin completarea veniturilor beneficiarilor de venit minim de inserţie cu veniturile ocazionale obţinute din prestarea de activităţi casnice. Un alt lucru important este faptul că şomerii înregistraţi la ANOFM pot beneficia în continuare de drepturile şi măsurile prevăzute de Legea nr. 76/2002 chiar dacă devin prestatori casnici”, a mai spus ministrul Simona Bucura-Oprescu.

Total
0
Shares
Related Posts