Două femei în vârstă de 21, respectiv 28 de ani, și-au pierdut viața, într-un accident produs în noaptea de marți spre miercuri, între localitățile Agigea și Techirghiol, în județul Constanța.
În evenimentul rutier au fost implicate două mașini, iar șoferul uneia dintre ele avea o concentrație de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cum s-a produs accidentul mortal între Agigea și Techirghiol
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a transmis că pompierii au intervenit, în noaptea de marți spre miercuri, la un accident rutier petrecut între localitățile Agigea și Techirghiol, în care au fost implicate două mașini.
La locul accidentului s-au deplasat o mașină de stingere, o descarcerare, un echipaj de prim-ajutor, un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă și un echipaj din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Constanța.
Două femei au murit, în vârstă de 21, respectiv 28 de ani, iar o a treia persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului, refuzând transportul la spital, potrivit pompierilor.
IPJ Constanța a precizat că șoferul uneia dintre mașinile implicate se afla sub influența băuturilor alcoolice.
„În urma impactului, două femei, de 21, respectiv 28 de ani, au decedat, una dintre victime aflându-se la volanului unuia dintre vehicule. Celălalt conducător auto, un bărbat, de 45 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, poliţiştii au testat persoana în cauză cu aparatul din dotare, rezultatul fiind negativ pentru prezenţa unor substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive. Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, au anunţat autoritățile.
Cercetările sunt continuate pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs accidentul rutier.