Nicușor Dan candidează la alegerile prezidențiale din 2025: „Voi candida independent. Sunt deschis la discuții cu partidele proeuropene”

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, și-a anunțat, luni seară, candidatura la alegerile prezidențiale. Anunțul a fost făcut în cadrul unei declarații de presă susținută la sediul Primăriei Capitalei.

Nicușor Dan candidează la prezidențiale în 2025

„Vă anunţ că intenţionez să candidez la alegerile prezidenţiale din 2025”, a spus primarul Capitalei în conferinţa de presă.

Nicușor Dan a anunțat că va candida independent și că este deschis la discuții cu partidele proeuropene pentru susținerea candidaturii sale.

„Este nevoie de un preşedinte care să se asigure că direcţia proreformă pe care o anunţă partidele să fie urmată în activitatea lor”, a mai precizat Nicuşor Dan.

„Va fi o luptă care va implica mecanisme administrative, necesitatea de coagulare politică şi justiţie”, a spus Nicușor Dan.

Având în vedere că în urmă cu câteva luni acesta a primit votul bucureștenilor, Nicușor Dan își motivează candidatura: „Bucureştenii nu pot trăi bine într-un Bucureşti, dacă România nu o duce bine”, a arătat el.

Total
0
Shares
Related Posts