Guvernul va majora pragurile veniturilor pentru acordarea tichetelor sociale. Anunțul a fost făcut de premierul Marcel Ciolacu luni, la începutul ședinței de Guvern.
Astfel, Executivul adoptă o măsură complementară recalculării pensiilor, pentru ca pensionarii să beneficieze în continuare de tichetele sociale, medicamentele compensate și ajutoarele pentru încălzire, chiar și după recalculare.
Limita veniturilor în cazul tichetelor sociale pentru alimente va crește de la 2.000 la 2.210 lei.
Guvernul majorează pragurile veniturilor pentru acordarea tichetelor sociale
„Adoptăm azi o măsură complementară recalculării pensiilor, ce asigură echitate pensionarilor care primesc tichete sociale, medicamente compensate şi ajutoare pentru încălzire. Astfel, majorăm pragurile veniturilor obţinute de aceştia pentru ca, şi după recalculare, cei cu venituri reduse să primească în continuare ajutorul necesar”, a afirmat premierul în cadrul ședinței de Guvern de luni.
Premierul a menționat că în cazul tichetelor sociale pentru alimente, limita de venituri va crește de la 2.000 la 2.210 lei. Totodată, pensionarii care beneficiază de compensarea cu 90% a prețului de referință al medicamentelor trebuie să știe că plafonul de venit se va majora de la 1.830 la 2.020 lei pe lună.
„Astfel, susţinem cu fiecare dintre aceste forme de sprijin peste 2 milioane de oameni, pensionari, persoane cu dizabilităţi şi familii monoparentale”, a mai transmis Marcel Ciolacu.
În plus, Ciolacu a anunțat și o decizie în privința ajutorului pentru încălzire.
„Venim cu o decizie importantă şi în privinţa ajutorului pentru încălzire: sumele rezultate în urma recalculării pensiilor nu se iau în calcul la stabilirea drepturilor pentru acest tip de ajutor. Rămâne valabil ultimul talon de pensie emis înainte de recalculare. În acest fel, ne asigurăm că un număr cât mai mare de pensionari pot primi în continuare sprijinul în următoarea perioadă”, a afirmat premierul.