Primul program integrat de digitalizare a administrațiilor publice locale va fi lansat pe 19 septembrie. Ministrul Cercetării: „Finanţăm transformarea digitală la nivel local şi facem serviciile publice digitale accesibile pentru toţi românii”

Primul program integrat de digitalizare a administrațiilor publice locale, „DigiLocal”, va fi lansat pe 19 septembrie 2024. Anunțul a fost făcut joi de ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan.

Bogdan Ivan, despre primul program integrat de digitalizare a administrațiilor publice locale, „DigiLocal”

„Primăriile şi consiliile judeţene sunt instituţiile cu care românii interacţionează cel mai des. Ne-am propus aşadar să începem să digitalizăm toate UAT-urile din România! Comunele vor primi finanţări de 75.000 lei, oraşele 125.000 lei, municipiile 175.000 lei şi consiliile judeţene 250.000 lei. (…) Finanţarea se va acorda pe principiul primul venit, primul servit”, a scris ministrul pe Facebook.

„Ştiu că interesul pentru DigiLocal a fost foarte mare şi sunt recunoscător tuturor celor care au contribuit la conturarea acestui program unic. Îi mulţumesc premierului Marcel Ciolacu pentru sprijin: finanţăm transformarea digitală la nivel local şi facem serviciile publice digitale accesibile pentru toţi românii”, a mai spus ministrul.

Ce beneficii aduce „DigiLocal”

Programul „DigiLocal” propune patru beneficii majore pentru administrațiile locale și pentru cetățeni:

Mai multe informații despre programul „DigiLocal” pot fi accesate la adresa https://www.mcid.gov.ro/programul-digilocal-21205/.

Exit mobile version