Ce putem vizita pe litoralul românesc?

Ce putem vizita pe litoralul românesc?
Ce putem vizita pe litoralul românesc?

Litoralul românesc este una dintre alegerile românilor atunci când vine vorba de vacanța de vară. În cazul în care nu vrei să stai doar la plajă, ți-am pregătit câteva locuri pe care trebuie neapărat să le vizitezi dacă mergi în Constanța.

  1. Stuf, Vama Veche

De 16 ani este locul perfect pentru persoanele care vor să petreacă, unde sunt incluse toate categoriile de vârstă. Stuf, din Vama Veche, este un club situat pe plajă, unde vin toate generațiile și se distrează pe genurile muzicale diferite.

Când auzi Vama Veche, te gândești la Stuf, zona unde „generații de vamaioți au prins răsărituri de neuitat” și au scris nenumărate „povești de dragoste”.

  1. Mănăstirea Sf. Maria din Techirghiol

Mănăstirea a fost construită de către sătenii din Maioreşti, județul Mureş, în secolul al XVIII – lea, iar biserica ce poartă hramul „Sf. Apostoli Petru și Pavel” a fost adusă în Sinaia, la castelul Pelișor, în 1934, de către regele Carol al II-lea. Aflată o perioadă în paragină, după instaurarea comunismului, patriarhul Justinian a adus-o şi a restaurat-o la Techirghiol.

În curtea mănăstirii se regăsește o fântâna cu statuia Sf. Pantelimon, ocrotitorul medicilor și al celor bolnavi ce a fost sculptată în bronz.

  1. Farul din Tuzla

Un alt obiectiv turistic, aflat la câteva minute de mers cu mașina din Eforie Nord, este Farul din Tuzla. Funcțional și în prezent, este cel mai vechi far de pe litoralul românesc, construcția având 44 de metri, cu o înălțime a luminii de 62 de metri.

  1. Acvariul Constanța

Amplasat pe malul marii, acvariul din Constanța este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice de pe litoral. Spațiul expozițional este destinat prezentării florei și faunei acvatice, care adună peste 100 de specii de pești și viețuitoare marine.

În bazinele Acvariului din Constanța există pești din zone tropicale si subtropicale, precum: peștele Piranha, peștele cuțit, peștele înger, peștele lopată, peștele pisică și multe alte tipuri de pești cu o paletă bogată de culori.

  1. Delfinariul Constanța

Acesta a fost inaugurat în anul 1972. Aici poți urmări spectacole unde personajele principale sunt delfinii, leii de mare și pinguinii.

  1. Marea Moschee din Constanța

Construită de Regele Carol I al României între anii 1910-1913, Marea Moschee este un omagiu adus comunității musulmane, din România. Această locație se remarcă prin câteva caracteristici aparte: aici s-a folosit pentru prima dată beton armat într-o construcție în România; minaretul are o înălțime de 47 m, fiind și el construit din beton; covorul din moschee este vechi de peste 200 de ani, cu o lungime de 14 m și o greutate de aproximativ jumătate de tonă.

  1. Cazinoul din Constanța

Considerat un simbol al orașului, Cazinoul din Constanța este o clădire istorică situată în centrul orașului, pe faleza din peninsulă, în apropiere de bulevardul Regina Elisabeta.

Cazinoul a fost construit în stilul Art Nouveau sub influența cosmopolită a cazinourilor epocii. Văzută de la depărtare, clădirea Cazinoului impune respect şi eleganţă.

  1. Portul Turistic Tomis

Portul Tomis este portul turistic al Constanței, aflat în centrul istoric al orașului.

Aici, vizitatorii îşi pot savura cafeaua, admirând ambarcaţiunile acostate sau pot încerca preparate cu specific pescăresc pe terasele de pe faleză.

Din portul Tomis, chiar din zona teraselor, pornește o șosea îngustă care duce spre celebra plajă Modern. Pe timpul verii, golful din portul Tomis este vizitat adesea de grupuri de delfini.

  1. Plaja Modern din Constanța

Plaja Modern, din centrul orașului, este o plajă frumos amenajată, cu nisip foarte fin, având o lățime de aproximativ 200m.

Intrarea în mare se face lin, unde apa are o adâncime foarte mică. Plaja are servicii de salvamar și este dotată cu spații de agrement, terase, restaurante, terenuri de fotbal și volei.

În apropiere de plajă se află diferite locații, cum ar fi Escape Room Constanța – un loc îndrăgit atât de adulți, cât și de copii.

  1. Casa cu Lei

Construită între 1895 și 1898, după planurile arhitectului român Ion Berindei, Casa cu Lei a aparținut unui negustor armean bogat. Deși, inițial, nu s-a cunoscut arhitectul, acesta a fost identificat datorită leilor prezenți pe fațada clădirii, un semn distinctiv al arhitectului.

În perioada interbelică a fost sediul Băncii Marmorosch, pentru ca ulterior să revină în familia armeanului. După război a avut mai mulți chiriași, a fost un restaurant, iar acum este proprietate privată aflată în stare de degradare.

 

Total
0
Shares
Related Posts