CCIR a predat Camerei de Comerț și Industrie a Serbiei președinția Asociației Camerelor Balcanice

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a condus astăzi lucrările Adunării Generale a Asociației Camerelor Balcanice (Association of Balkan Chambers – ABC), reuniune care a marcat încheierea mandatului CCIR la conducerea organizației. Cu această ocazie, președinția ABC a fost predată Camerei de Comerț și Industrie a Serbiei, care va conduce asociația în 2027.

Mihai Daraban a subliniat că statele din regiune traversează o perioadă de schimbări și provocări, cu procese electorale și schimbări de guvern în mai multe țări membre, dar că sistemul cameral și-a dovedit de fiecare dată capacitatea de a-și continua misiunea în sprijinul mediului de afaceri. Președintele CCIR a atras atenția asupra prețului energiei, pe care l-a descris drept principala problemă de competitivitate pentru regiune și pentru întreaga Europă, cu efect direct asupra capacității de a atrage investiții străine directe.

„Avem astăzi un preț al energiei de trei ori mai mare decât în China și de 2,5 ori mai mare decât în Statele Unite. În aceste condiții, nu mai putem fi competitivi. Nu un punct sau două de TVA sau alte ajustări fiscale contează acum pentru economie, ci prețul energiei. Dacă decidem astăzi să construim un parc eolian cu capacitate de stocare, primul megawatt ar putea ajunge în sistem abia peste aproximativ trei ani, din cauza birocrației și a avizelor. Trebuie să convingem guvernele noastre să reducă birocrația și să accelereze aprobările pentru noile capacități energetice”, a declarat Mihai Daraban.

La preluarea președinției ABC, dl. Đorđe Živanović, consilier al președintelui Camerei de Comerț și Industrie a Serbiei, a precizat că acțiunile organizației vor fi concentrate pe o cooperare regională mai strânsă și pe beneficii concrete pentru companiile din statele membre. „Comerțul reciproc dintre cele zece țări membre ABC se ridică la aproximativ 22 de miliarde de euro. Suntem convinși că potențialul unei regiuni de aproximativ 1,4 milioane de kilometri pătrați, cu peste 130 de milioane de consumatori, este mult mai mare, nu doar în comerț, ci și în investiții și în forme superioare de cooperare”, a declarat Đorđe Živanović.

Exit mobile version